ASR Principele Nicolae la manifestările Centenarului Camerei de Comerț și Industrie Vâlcea
Vineri, 13 februarie, Camera de Comerț și Industrie Vâlcea a împlinit 100 de ani de la fondare.
Atelierele de confecționare a mărțișoarelor organizate în cadrul Parohiei „Înălțarea Domnului” - Ostroveni din municipiul Râmnicu Vâlcea reprezintă o inițiativă pastoral-misionară cu valențe catehetice, culturale și filantropice, integrând tradiția populară românească în dinamica vieții ecleziale contemporane. Aceste activități se înscriu în demersul de a valorifica patrimoniul spiritual și etnografic național ca mijloc de educație creștină și de consolidare a comunității parohiale.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, o delegație de preoți responsabili cu activitatea catehetică din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului a participat la un curs intensiv de formare desfășurat în spațiul istoric și duhovnicesc al Mănăstirii Tismana.
Erata la anunț de participare privind procedura competitivă de atribuire a contractului de servicii
„Servicii de management pentru depunerea spre finantare si managementul proiectului de stocare a energiei electrice (0,4 MW / 1,2 MWh) aferent centralei fotovoltaice Ostroveni”
Erata nr.1 la Anunț de participare Nr. 22/06.02.2026 privind procedura competitivă de atribuire a contractului de servicii
„Servicii de management pentru depunerea spre finantare si managementul proiectului de stocare a energiei electrice (0,4 MW / 1,2 MWh) aferent centralei fotovoltaice a Arhiepiscopiei Râmnicului”
Erata nr. 1 la Anunț de participare Nr. 6/06.02.2026 privind procedura competitivă de atribuire a contractului de servicii „Elaborare Studiu de Fezabilitate pentru realizarea unei capacități de stocare a energiei electrice (0,4 MW / 1,2 MWh) aferente centralei fotovoltaice Ostroveni” investiție pregătită pentru depunere în cadrul Fondului pentru Modernizare – Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei, Arhiepiscopia Râmnicului organizează procedură competitivă pentru atribuirea contractului de servicii.
Erata nr. 1 la Anunț de participare Nr. 17/06.02.2026 privind procedura competitivă de atribuire a contractului de servicii Studiu de Fezabilitate pentru realizarea unei capacități de stocare a energiei electrice (0,4 MW / 1,2 MWh) aferente centralei fotovoltaice a Arhiepiscopiei Râmnicului in cadrul proiectului „Elaborare Studiu de Fezabilitate pentru realizarea unei capacități de stocare a energiei electrice (0,4 MW / 1,2 MWh) aferente centralei fotovoltaice a Arhiepiscopiei Râmnicului”, investiție pregătită pentru depunere în cadrul Fondului pentru Modernizare – Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei, Arhiepiscopia Râmnicului organizează procedură competitivă pentru atribuirea contractului de servicii.
Parohia Dăești I din cadrul Protoieriei Călimănești a găzduit, sâmbătă, 7 februarie, evenimentul intitulat „Să învățăm să gătim sănătos!”. Activitatea s-a înscris într-un demers pastoral-educațional menit să promoveze responsabilitatea față de trup, ca dar al lui Dumnezeu, și să cultive deprinderi de viață sănătoasă în rândul copiilor și tinerilor.