Lumină de Paște pentru nevoiașii din Parohia Foleștii de Sus
Sâmbătă, 30 Aprilie 2016, în ajunul Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, oamenii nevoia
Sâmbătă, 30 Aprilie 2016, în ajunul Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, oamenii nevoia
În această seară, 29 aprilie 2016, în Sfânta şi Marea Vineri, în bisericile ortodoxe s-a săvârşit Denia Prohodului Domnului.
Astăzi, 29 aprilie 2016, în Sfânta şi Marea Vineri, la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea a fost săvârșită Vecernia scoaterii Sfântului Epitaf de către Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Cu Binecuvântarea ÎPS Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul, copiii din cadrul cercului de pictură din Parohia Șerbănești-Pătești
În Săptămâna Mare în toate bisericile ortodoxe s-a săvârşit slujba Deniei celor 12 Evanghelii.
În prelungirea bucuriei prilejuite de praznicul Floriilor, marți, 26 aprilie 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Asociaţia Codrii Mamului
Joi, 21 aprilie 2016, la Parohia Gorunești din orasul Bălceşti, părintele Marian Bădulescu a organizat mai multe activități cu ocazia hramului b
Activitatea pastoral-fillantropică din Protopopiatul Horezu, continuă să se intensifice cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.
Cu binecuvântarea ÎPS Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, prin Sectorul Învăţământ şi Activităţi cu Tineretul, în cadrul programului Să ştii mai multe, să fiimai bun!, Şcoala Gim
Duminică, 24 aprilie 2016, de sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, copiii Parohiei Șerbănești-Pătești din Protopopiatul Călimănești, au înfrumusețat sărbătoarea aducând în
Duminică, 24 aprilie 2016, în ziua de Florii, corul Aghiofilia condus de părintele paroh Vasile-Emanoil Găman, compus din o parte din copiii participanți la proiectul Hristos împărtășit copiilo
În Duminica Floriilor, la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopia Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvâr